- 08 noiembrie 2010 Înapoi la Evenimente
- Târgu Mureş
Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni - LicArt
S-a încheiat prima lună de înscrieri la cea de-a X-a ediţie a celui mai mare concurs din România: Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni. Au fost desemnate creaţiile semifinaliste la secţiunile „poezie” şi „fotografie” (alb-negru, portret, diversă, verde).
Înscrierile continuă până in 31 martie 2011, urmând ca Marea Finală, la care vor fi invitaţi nominalizaţii celor trei secţiuni („poezie”, „fotografie” şi „teatru”), să se desfăşoare la începutul verii viitoare.
În urmă cu nouă ani, un grup de oameni inimoşi, ce formau clubul „Nouă ne pasă!”, s-au gândit că tinerii au nevoie de un spaţiu special în care să-şi valorifice talentele. Aşa s-a născut LicArt care, „înainte de a fi un concurs, este în primul rând un spaţiu de comunicare, un loc în care tinerii talentaţi şi dornici de mai mult se pot întâlni, exprimându-se şi descoperindu-se prin artă şi prin intersecţiile cu ceilalţi oameni”, după cum afirmă chiar organizatorii.
La această ediţie, după doar o lună, s-au înscris 529 de liceeni din întreaga ţară. Regulamentul concursului precum şi detalii despre festival le puteţi accesa pe site-ul www.licart.ro
În fiecare lună vor fi desemnate creaţiile semifinaliste. Dintre acestea, la sfârşitul celor şase luni de înscrieri, vor fi alese creaţiile nominalizate, autorii lor fiind invitaţi la Bucureşti la Marea Finală.
Creaţiile pot fi vizionate pe site şi pot fi votate.
RTM, în calitate de partener media, vă invită să vă promovaţi ca artişti!

Vă recomandăm să instalați flash player pentru a vizualiza această secțiune.
Meteo Mai multe informații
Starea vremii în prezent
12°C- Momentan: Ploaie
- Umiditate: 88%
- Vânt: E la 8 km/h
Prognoza meteo
- Miercuri

- 9° | 25°
- Joi

- 7° | 22°
- Vineri

- 7° | 21°
- Sâmbătă

- 7° | 23°
Starea vremii în prezent
16°C- Momentan: Senin
- Umiditate: 72%
- Vânt: N la 3 km/h
Prognoza meteo
- Miercuri

- 10° | 26°
- Joi

- 11° | 21°
- Vineri

- 13° | 22°
- Sâmbătă

- 13° | 24°
Starea vremii în prezent
11°C- Momentan: Parţial înnorat
- Umiditate: 88%
- Vânt: E la 8 km/h
Prognoza meteo
- Miercuri

- 6° | 21°
- Joi

- 5° | 18°
- Vineri

- 8° | 17°
- Sâmbătă

- 6° | 18°
Starea vremii în prezent
3°C- Momentan:
- Umiditate: 27%
- Vânt:
Prognoza meteo
- Miercuri

- 6° | 20°
- Joi

- 5° | 17°
- Vineri

- 8° | 17°
- Sâmbătă

- 7° | 18°
Curs valutar Mai multe informații
Curs BNR
- 17.05.2012
- 1 USD 3,4950
- 1 Euro 4,4435
- 100 HUF 1,4982
- 16.05.2012
- 1 USD 3,4987
- 1 Euro 4,4463
- 100 HUF 1,5011
- 15.05.2012
- 1 USD 3,4576
- 1 Euro 4,4411
- 100 HUF 1,5190

Comentarii recente