- 07 iunie 2010 Înapoi la Evenimente
- Târgu Mureş
Raliul Tîrgu-Mureş
Programat în 4 – 6 iunie 2010, Raliul Tîrgu-Mureş este a treia etapă din Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP. Piloţii înscrişi în această etapă (40 de echipaje) s-au luptat pentru premii în valoare totală de 15.300 Euro, un record în competiţia naţională.
Raliul Tîrgu-Mureş a fost o rundă inclusă în premieră în calendarul intern şi a avut o lungime totală de 217,9 kilometri, dintre care 100 kilometri împărţiţi în 12 probe speciale. Un raliu foarte rapid, cu probe foarte diferite şi un traseu ce a avut atât asfalt foarte bun, cât şi porţiuni denivelate sau zone cu gropi. Proba „regină” a raliului Tîrgu-Mureş a fost Praidul, o specială de aproximativ 30 km şi una dintre cele mai frumoase secţiuni competitive pe asfalt din calendarul intern. Superspeciala Serpentina a făcut impresie printre concurenţi, aceştia fiind încântaţi de acele de păr care le-au permis evoluţii spectaculoase pentru publicul participant.
În cadrul raliului Tîrgu-Mureş, Csaba Spitzmuller, fostul campion al Ungariei la automobilism, a reuşit prima victorie de etapă în Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP 2010, după ce s-a impus în faţa lui Gergo Szabo.
Locul al treilea a fost ocupat de Dan Gârtofan, în timp ce liderul la zi în clasamentul general al piloţilor, Bogdan Marişca, s-a clasat al patrulea.
Echipajul Keleti/Ponta nu a reuşit decât un loc 8 într-o etapă în care Nistor Duval şi-a rupt două coaste după ce a ieşit violent cu maşina în decor, iar Vali Porcişteanu şi Manu Mihalache au fost nevoiţi să abandoneze din cauza problemelor tehnice.
Clasamentul final al Raliului Tîrgu-Mureş a arătat astfel:
1. Spitzmuller / Bahor 45:52.8
2. Szabo / Csegzy +8.6
3. Gîrtofan / Lăzărescu +34.1
4. Marişca / Itu +52.5
5. Aur / Borbely +2:13.2
6. Savu / Banca +2:50.4
7. Tatu / Florea +3:13.2
8. Keleti / Ponta +3:24.7
9. Filip / Iancu +5:45.7
10.Cosma / Dorca +6:08.6
RTM a fost prezent pe tot parcursul Raliului Tîrgu-Mureş (în calitate de partener media) relatând de la faţa locului evoluţia concurenţilor.

Vă recomandăm să instalați flash player pentru a vizualiza această secțiune.
Meteo Mai multe informații
Starea vremii în prezent
12°C- Momentan: Ploaie
- Umiditate: 88%
- Vânt: E la 8 km/h
Prognoza meteo
- Miercuri

- 9° | 25°
- Joi

- 7° | 22°
- Vineri

- 7° | 21°
- Sâmbătă

- 7° | 23°
Starea vremii în prezent
16°C- Momentan: Senin
- Umiditate: 72%
- Vânt: N la 3 km/h
Prognoza meteo
- Miercuri

- 10° | 26°
- Joi

- 11° | 21°
- Vineri

- 13° | 22°
- Sâmbătă

- 13° | 24°
Starea vremii în prezent
11°C- Momentan: Parţial înnorat
- Umiditate: 88%
- Vânt: E la 8 km/h
Prognoza meteo
- Miercuri

- 6° | 21°
- Joi

- 5° | 18°
- Vineri

- 8° | 17°
- Sâmbătă

- 6° | 18°
Starea vremii în prezent
3°C- Momentan:
- Umiditate: 27%
- Vânt:
Prognoza meteo
- Miercuri

- 6° | 20°
- Joi

- 5° | 17°
- Vineri

- 8° | 17°
- Sâmbătă

- 7° | 18°
Curs valutar Mai multe informații
Curs BNR
- 17.05.2012
- 1 USD 3,4950
- 1 Euro 4,4435
- 100 HUF 1,4982
- 16.05.2012
- 1 USD 3,4987
- 1 Euro 4,4463
- 100 HUF 1,5011
- 15.05.2012
- 1 USD 3,4576
- 1 Euro 4,4411
- 100 HUF 1,5190

Comentarii recente